Ce este acneea?

Nu degeaba i se mai spune şi „acnee comună” – aproape toată lumea suferă la un moment dat de o erupţie în decursul vieţii.
Acneea se produce atunci când secreţiile de grăsime ale glandelor sebacee ale pielii (glande uleioase) înfundă micile deschideri ale foliculilor de păr (pori înfundaţi). Dacă aceste deschideri devin mai mari atunci se formează aşa numitele puncte negre – puncte mici, plate, de culoare neagră în centru. Dacă deschiderile rămân mici, atunci iau forma unor puncte albe: umflături mici, de culoarea pielii. Ambele tipuri de pori înfundaţi pot evolua în inflamaţii ale pielii, coşuri sau chiar noduli. Nodulii asociaţi cu anumite cazuri rare de acnee (acneea chistică) sunt umflături dure pe sub piele, ce se inflamează şi uneori chiar se infectează.
Deşi acneea rămâne pentru cei mai mulţi doar o situaţie neplăcută în perioada adolescenţei, aproximativ 20% din cazuri apar la adulţi. Acneea apare în general la pubertate, la copiii cu vârsta între 10 şi 13 ani şi tinde să fie de o gravitate mai mare la cei cu pielea mai grasă. În adolescenţă acneea durează 5 sau chiar 10 ani, în general trecând de la sine atunci când adolescentul trece de vârsta de 20 de ani. Femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii la a avea forme uşoare sau moderate de acnee chiar şi după vârsta de 30 sau chiar 40 de ani.
Leziunile provocate de acnee apar îndeosebi pe faţă, dar pot apărea şi pe gât, piept, spate, umeri şi partea superioară a braţelor.
Contrar credinţei populare, acneea nu este cauzată de o dietă nesănătoasă, de igiena precară sau de libidou. Adevărul este că hormonii şi cauzele ereditare sunt cauzele celor mai multe forme de acnee. Dacă renunţăm la ciocolată sau ne curăţăm faţa de 10 ori pe zi nu vom schimba cu nimic predispoziţia noastră pentru această dezagreabilă, dureroasă şi deseori stânjenitoare situaţie.

Ce anume cauzează acneea?

Cauzele acneei nu sunt încă pe deplin înţelese. Deşi se ştie că stresul poate agrava formele de acnee, în mod cert nu stresul declanşează acneea.
Hormonii. Acneea comună la tineri se declanşează odată cu mărirea producţiei de hormoni. În timpul pubertăţii atât băieţii cât şi fetele produc cantităţi mari de androgen, hormonul sexual masculin care include testosteronul. Acesta din urmă semnalează corpului să secrete mai mult sebum, uleiul care se produce în glandele uleioase ale pielii.
Bacteriile. Excesul de sebum înfundă deschiderile foliculilor de păr, în special cei de pe faţă, gât, piept şi spate. Bacteriile cresc în aceşti foliculi înfundaţi şi astfel la suprafaţa pielii se formează punctele albe sau negre, cunoscute şi sub numele de „comedoane”. Uneori înfundarea deschizăturilor cauzează ruperea pereţilor foliculilor prin presiunea aplicată asupra lor şi când aceasta se întâmplă, sebumul se scurge în ţesuturile adiacente şi formează pustule sau papule – această formă de acnee se numeşte acnee inflamatoare. Pustulele mai mari se numesc noduli.
În funcţie de tipul lor, chiar şi contraceptivele orale pot declanşa acneea la unele femei dar la fel de bine o pot opri în cazul altora. Anumite contraceptive injectabile sau dispozitive contraceptive intrauterine pot iarăşi cauza acneea. Steroizii luaţi de o parte din culturişti sau atleţi pot din nou să declanşeze erupţii cutanate severe.

Acneea are mai multe subtipuri. Acne neonatorum şi acne infantum afectează ocazional nou născuţii şi bebeluşii, în special băieţii – o erupţie de coşuri apare pe faţă, erupţie care trece de la sine în câteva săptămâni fără alte urmări. Totuşi, acne infantum poate dura mai mult, poate fi mai severă şi poate lăsa cicatrici.
Cei care au scăpat de acnee în adolescenţă pot dezvolta mai târziu, la maturitate, o acnee rezistentă. Anumiţi doctori nu pun acneea pe seama creşterii normale a nivelului de androgen din perioada pubertăţii ci pe seama modalităţii în care pielea răspunde la creşterea nivelului de sebum sau la apariţia bacteriilor care cauzează acneea. Bacteria Propionibacterium acnes a fost depistată în mod regulat în foliculii sănătoşi de păr. Dacă prea multe bacterii de acest tip se acumulează în foliculii înfundaţi, acestea pot secreta enzime care interferează cu sebumul şi creează inflamaţii. Unii oameni sunt pur şi simplu mai sensibili decât alţii la această reacţie. Nivelul de sebum, care poate duce la apariţia unui coş sau două la o persoană poate la fel de bine declanşa o erupţie generală sau chiar o acnee chistică acută la altă personă.

Sursă: www.webmd.com

2015 © Copyright - Centrul Medical Sphera

Pentru urgente medicale in afara orelor de program apelati oricand, cu incredere 112, numarul unic de urgenta.