Cum sa treci peste week-end fara sa te ingrasi

15 Idei pentru controlul greutatii in weekend fara renuntarea la viata sociala

(articol scris de Dr. Oana DRAGULIN, Nutritionist)

E foarte usor sa gresesti in week-end (desi reusesti sa tii dieta de luni pana vineri) deoarece in week-end intervin planurile sociale precum mese in oras sau cocktailuri, iar lunea te trezesti ca te-ai ingrasat.

Pentru fiecare, week-end-ul reprezinta momentul in care se poate relaxa, poate manca linistit, se poate rasfata si eventual poate consuma alcool.

De asemenea, daca in timpul saptamanii ne propunem sa respectam o rutina, aceasta de obicei nu se regaseste si in zilele libere de la sfarsitul acesteia.

Totusi, solutia nu este sa ramai inchis in casa si sa mananci numai salata verde sambata si duminica!
Iata cateva idei care te pot ajuta sa nu exagerezi cu numarul de calorii pe perioada weekend-ului:

1.          Alege bauturi alcoolice cu mai putine calorii

Daca doresti sa consumi bauturi alcoolice, alege-le pe cele mai putin calorice precum vinul sau berea light. Categoric, nu consuma bauturi indulcite (aici se incadreaza si sucurile, chiar daca nu contin alcool!). Trebuie stiut ca si apa tonica are calorii, deci nu e o idee tocmai buna sa alegi vodka cu apa tonica.

2.          Mananca inainte de a consuma alcool

Mananca inainte de a consuma bauturi alcoolice!

Alcoolul pe stomacul gol este mai repede si mai bine absorbit, iar sansele sa mananci complet aiurea ulterior sunt foarte mari! Pentru masa dinainte de iesirea in care vei consuma alcool, e bine sa alegi un mix de proteine, fibre si putine grasimi sanatoasa (saturate): poti incerca mar cu o lingurita de unt de arahide sau un iaurt grecesc simplu sau cu fructe de padure.

3.          Evita bautura preferata

Daca stii ca ai o bautura preferata, cea mai buna idee (oricat de ciudat suna) este sa alegi sa nu o consumi pentru ca sunt sanse mari sa consumi mai mult decat daca ai alege o bautura mai putin placuta.

4.          Refuza politicos

Abtine-te sa iei parte la jocurile precum „inca un rand” deoarece probabil vei ajunge sa consumi prea mult alcool. Nu este nicio rusine sa refuzi politicos.

5.          Alterneaza

Alterneaza bauturile alcoolice cu cele non-alcoolice, preferabil mai mult non-alcoolice.

6.          Pregateste-ti revenirea acasa

Pregateste inainte de a pleca o masa pentru cand te vei intoarce acasa! Altfel, sunt sanse foarte mari sa alegi un fast-food sau sa opresti la primul magazin sa cumperi chipsuri si alte alimente nesanatoase.

7.          Alege in prealabil

Daca vei lua masa in oras in week-end, ar fi bine sa arunci un ochi pe meniul online al restaurantului pe care il alegi, pentru a alege dinainte ce vei comanda. Astfel, vei face o alegere mai putin calorica decat daca ajungi acolo si te gasesti in fata unui meniu plin de mancaruri care iti fac cu ochiul, intr-o discutie cu prietenii, eventual la un pahar de alcool si uiti sa alegi varianta mai putin calorica sau chiar te simti presat de alegerile celorlalti. Verificarea restaurantului online te ajuta si sa vezi daca iti place ambientul si tipul de alimente pe care le serveste.

8.          Ia o gustare inainte de plecarea in oras

Daca simti ca iti este foame inainte sa ajungi la restaurant, sa stii ca nu „ïti strici foamea” (precum spune o vorba din popor), ci este chiar o idee buna sa iei o gustare de aproximativ 100 calorii. Astfel, senzatia de foame nu va mai fi la fel de intensa si tu vei putea face o alegere mai inteligenta a alimentelor pe care doresti sa le consumi.

9.          Personalizeaza

Personalizeaza-ti alegerile – nu e nevoie sa consumi alimentele exact cum sunt prezentate in meniu, daca acestea nu respecta necesitatile tale – poti alege sa schimbi cartofii prajiti de la friptura cu legume, de exemplu.

10.       Fii tu cel care face prima alegere

Fii prima persoana care comanda. In felul acesta, nu vei fi influentata de alegerile celorlalti si vei putea alege exact ceea ce ai hotarat tu.

11.       Da intaietate legumelor

Consuma legume, preferabil inainte de friptura, acestea vor face sa consumi mai putina carne si e mai mare sansa de a le manca inainte, stiind ca urmeaza recompensa decat dupa. Ideal este sa mananci si inainte si dupa, mai multe decat carne.

12.       Orice, dar nu totul

Poti manca orice, insa nu totul. Daca doresti sa mananci un desert din cand in cand, este in regula, atata timp cat compensezi lucrul acesta intr-un fel: renunta la paine sau alcool si bucura-te de o prajitura din meniu.

13.       Implica-te in alte activitati

Alege sa-ti petreci week-end-ul facand altceva decat sa mananci – iesi in parc, alege un anumit sport, viziteaza locuri, deseneaza, canta, mergi cu bicicleta, fa orice iti face placere si inconjoara-te de persoanele importante pentru tine. Nu este obligatoriu ca in week-end sa ai o masa diferita de timpul saptamanii, poti pur si simplu sa mananci la fel insa sa-ti petreci timpul total diferit.

14.       Mergi la un curs

Poti incerca sa te inscrii la un curs de nutritie, daca mersul la medicul nutritionist nu ti se pare alegerea corecta. Trebuie sa stii insa ca medicul este cel care stie cel mai bine ce anume este bun sau rau pentru tine si este cel mai in masura sa-ti stabileasca un plan alimentar adaptat starii tale de sanatate si stilului de viata.

15.       Fa sport

Nu uita de activitatea fizica!

Week-end-ul reprezinta momentul perfect in care sa faci cat mai mult sport! Desigur, activitatea fizica trebuie realizata in limita tolerabilitatii si in functie de preferintele personale. Alege ca week-end-ul sa reprezinte perioada in care tu investesti in sanatatea si fizicul tau, in acelasi timp in care te relaxezi si alegi activitati recreative placute?

Articol scris de Dr. Oana DRAGULIN, Nutritionist
Foto: Freepik.com

Programarile la Dr. Oana Dragulin pot fi facute online sau telefonic, apeland Call Center la 031.433.5069.

Detalii referitoare la serviciile medicale de nutritie oferite in CM Sphera aflati de aici.

2015 © Copyright - Centrul Medical Sphera

Pentru urgente medicale in afara orelor de program apelati oricand, cu incredere 112, numarul unic de urgenta.